Четверг, 21 Ноября 2024
|16:28
Medicul stomatolog Marin Andonii, susţinător aprig al Maiei Sandu şi al Partidului Acţiune şi Solidaritate, nu încetează să instige la ură, iar de data aceasta i-a şi blestemat pe cei care şi-ar fi vândut votul. Deşi poliţia a anunţat că bărbatul va fi sancţionat pentru mesajele lansate în spaţiul public, medicul declară că acest lucru nu îl sperie şi nici nu îl motivează să înceteze, chiar dacă va fi nevoit să achite amenzi în continuare. Astfel, în contextul alegerilor prezidenţiale, Andonii a afirmat că le doreşte moldovenilor care ar fi votat pentru bani să sufere de cancer atât ei, cât şi copiii acestora. Afirmaţiile au fost comentate şi de către echipa Maiei Sandu, care a subliniat că se disociază de toate dezbinările, agresivitatea verbală și incitarea la ură făcute de anumiți bloggeri și orice alte personaje, precum Marin Andonii. "
Într-un video distribuit pe Facebook, Andonii afirmă următoarele:
" - Eu doresc din banii furaţi la toţi copiii, mamele şi taţii cancer. Cine mâncaţi din bani furaţi, din bani, din sânge, asta vă doresc. O să lucrez, fac bani şi o să achit amenzi, dar vouă rac vă doresc la cei care vă hrăniţi din bani furaţi, din sângele oamenilor, din durerile oameni, iată ce vă doresc vouă. Când vă duceţi la biserică faceţi mai multe mătănii să vă ajungă rugăciunile la asta... Nu am cum cu voi altfel...Da, iată ce vreau! La toţi, la toţi dihorii asta le doresc, la toţi oamenii care fură, care nu au banul pe cinste!"
Recent, şeful Inspectoratului General al Poliţiei, Viorel Cernăuţeanu a anunţat că Andonii va fi sancţionat pentru xenofobie, acest lucru, însă pare să nu-l sperie pe medic,care afirmă că va promova asemenea mesaje şi în continuare, în pofida amenzilor pe care trebuie să le achite:
" Eu o să mă duc pentru calomnii şi o să achit amenzi, eu nu fac nimic penal, eu fac administrativ. O să lucrez, fac bani şi o să achit amenzi", a mai subliniat medicul.
Mesajul lui stomatologului a stârnit furia a sute de internauţi, care au scris următoarele:
" Ferească Dumnezeu, asa de tare o iubești pe Maia ....de blestemi și lumea???!!!
" Mai prapaditule, daca esti doctor ai dat juramintul lui Hippocrates, sa ajuti poporul!! Pentru asa cuvinte si dorinte astazi trebuesti inchis si dus la tratament!! Esti o mare nenorocire a tarii Moldova, un bolnav , izolat din obste urjent!! El este agresiv, poate face orice, este un pericol, este intr-o depresie profunda!! Va rog, organele luati masuri!!! "
În urma filmuleţului în care Andonii blesteamă, şeful cabinetului preşedintelui, şeful de campaniei al Maiei Sandu, Adrian Băluţel a declarat că echipa PAS se disociază de toate dezbinările, agresivitatea verbală și incitarea la ură făcute de anumiți bloggeri și orice alte personaje, precum Marin Andonii:
"Este inacceptabil, noi nu tolerăm astfel de comunicare și comportament. Pentru noi este importantă buna înțelegere, omenia și respectul față de toți, indiferent de etnie, limbă vorbită sau votul oferit. Condamnăm ferm incitarea la dezbinare și ură și facem apel la toți să se oprească din acest comportament inadmisibil", a mai subliniat Băluţel.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ