VIDEO SUA au transferat un avans de 3,2 milioane de euro pentru terenul fostului Stadion Republican

16 апреля 2025, 15:53
Embed:

Statele Unite ale Americii au transferat un avans în valoarea de 3,2 milioane de euro pentru terenul fostului Stadion Republica, acolo unde urmează să fie construit noul sediu al misiunii diplomatice. Acest lucru a fost anunţat miercuri, 16 aprilie, de către şeful Agenţiei Proprietăţi Publice (APP),Roman Cojuhari.

"În următoarele săptămâni va fi iniţiat procesul de evaluare a acelor obiective care sunt amplasate pe acel teren...Toţi proprietarii acestor clădiri vor primi sumele cuvenite, exact conform valorii acestor bunuri şi exact cum prevede legislaţia naţională. Partea americană, aşa cum prevede Memorandumul, a transferat 3,2 milioane avans pentru sumele necesare exproprierii. Sunt sigur că partea americană va merge înainte conform memorandumului", a precizat Cojuhari.

Terenul de pe strada Tighina 12 are o suprafață de circa 5,2 hectare, iar acolo va fi construit campusul diplomatic al SUA. Autoritățile americane își asumă să creeze și parcuri sau spații deschise publicului larg, iar investițiile anunțate vor fi de aproximativ 240 milioane de dolari. Acesta a fost vândut pentru 18 milioane de euro, în urma unui Memorandum semnat în 2022. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода