VIDEO Viceprimarul Capitalei, despre acuzaţiile consilierilor PAS privind taxele locale şi bugetul municipal: Nişte aberaţii

10 декабря 2024, 15:30
Embed:

Viceprimarul Capitalei, Olga Ursu a catlogat drept "aberaţii" afirmaţiile consilierilor fracţiunii Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chişinău (CMC),potrivit cărora, în anul următor urmează o majorare a taxelor locale cu 10%, iar bugetul primăriei pentru 2025 ar prevedea mai puţini bani pentru activitatea asistenţilor sociali, dar şi a grupelor cu program prelungit. Conform viceprimarului, grupele cu regm prelungit îşi vor continua activitatea precum în prezent, iar în privinţa proiectului taxelor locale nu au existat obiecţii, atunci când a fost supus consultărilor publice. 

" În primul rând, ambele proiecte de decizie, atât taxele locale, cât şi bugetul municipal pentru 2025, sunt consultate cu toate părţile interesate, aşa cum o face primăria în fiecare an. Şi în acest an nu este excepţie noi am început consultările aproape cu două săptămâni în urmă, am consultat aceste proiecte de luare de decizie cu experţii, cu mediul de afaceri, cu mediul academic, consiliile consultative, cu business-ul, am avut consultări în fiecare pretură şi azi este ultima zi de consultări. Ieri am început consultările şi cu consilierii municipali şi aş vrea să aduc precizări la acele aberaţii", a declarat viceprimarul.

Potrivit Olgăi Ursu, taxele sunt ajustate în baza unui mecanism pe care primăria Chişinău l-a implementat din anul 2022 şi care prevede ajustarea acestora la rata inflaţiei:

" Au fost înregistrate rate foarte mari, iar noi, primăria Chişinău nu am putut pune presiune pe mediul de afaceri şi să ajustăm aceste taxe locale la nivelul ratei de inflaţie, de aceea, în fiecare an, inclusiv şi în acest an, venim cu o ajustare mult mai joasă...Ce ţine de grupele cu regim prelungit, acestea cum activează, aşa vor activa şi anul viitor, şi am asigurat ieri acei consilieri municipali că bani alocaţi vor fi suficienţi pentru semestrul următor al acestui an de învăţământ, cât şi pentru primul semestru al următorului an  " a mai explicat Ursu. 

CITEŞTE ŞI: "Ion Ceban propune majorarea taxelor locale cu 10%". Consilierii PAS din primăria Capitalei, despre bugetul pentru anul 2025

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода