VIDEO Zelenski s-a întâlnit cu Nicuşor Dan: Îi mulțumesc pentru asigurarea că Ucraina poate conta pe sprijinul continuu al României

02 июня 2025, 21:08
Embed:

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a mulțumit luni omologului său român Nicușor Dan, în cadrul unei întâlniri la Vilnius, pentru "asigurarea că Ucraina poate conta pe sprijinul continuu al României", se arată într-o postare de pe Facebook a liderului de la Kiev.


"Îi mulțumesc lui Nicușor Dan pentru asigurarea că Ucraina poate conta pe sprijinul continuu al României, susținerea pentru aderarea Ucrainei la UE și NATO și confirmarea participării personale a președintelui la Summitul Ucraina - Europa de Sud-Est care va avea loc la Odesa", a postat Zelenski în ucraineană și engleză, însoțindu-și mesajul de un scurt video de la întâlnirea cu Nicușor Dan, scrie Agerpres.

Volodimir Zelenski a mai afirmat că a discutat cu Nicușor Dan "despre eforturile diplomatice menite să obțină pacea în Ucraina și în întreaga Europă, întâlnirea de la Istanbul și necesitatea întăririi sancțiunilor împotriva Rusiei pentru a preveni extinderea producției militare a acesteia și continuarea războiului".

"O atenție deosebită a fost acordată viitorului Summit NATO de la Haga", a adăugat președintele ucrainean.

Zelenski a mai spus că l-a felicitat pe omologul său român pentru victoria în alegerile prezidențiale.

La rândul său, după întâlnirea cu Zelenski, Nicușor Dan a scris pe platforma X că "poporul ucrainean continuă să dea dovadă de mare curaj apărând valorile noastre comune - libertatea și democrația".

"O pace justă și durabilă poate fi obținută doar dând dovadă de forță. România va continua să fie alături de Ucraina și va aprofunda în continuare legăturile bilaterale, în beneficiul popoarelor noastre", a adăugat șeful statului român.

Nicușor Dan s-a aflat luni în prima sa deplasare externă de la preluarea mandatului și a participat la Vilnius, capitala Lituaniei, la Summitul B9 și al Țărilor Nordice.

El a susținut o conferință de presă comună cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, președintele Poloniei, Andrzej Duda, și premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, găzduită de președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda.

Nicușor Dan a avut de asemenea o întrevedere și cu șeful Alianței Nord-Atlantice, Mark Rutte.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода