Președintele rus Vladimir Putin a sosit în Mongolia într-o vizită oficială, informează agențiile de presă din Rusia.
Se precizează că avionul liderului rus a aterizat pe aeroportul din Ulan Bator.
Vizita lui Putin, programată pentru zilele de 2 și 3 septembrie, marchează victoria armatelor sovietică și mongolă împotriva trupelor japoneze la râul Halhin-Gol, în estul Mongoliei. În cadrul vizitei, președintele rus va participa la festivitățile dedicate acestei aniversări și va avea o întrevedere cu președintele Mongoliei, Ukhnaagiin Khurelsukh.
În timpul întâlnirii, președinții vor discuta probleme de amploare regională și internațională.
Mongolia este o țară semnatară a Statutului de la Roma al Curții Penale Internaționale (CPI),care a emis un mandat de arestare pe numele lui Putin. Moscova nu recunoaște jurisdicția CPI, iar autoritățile mongole au declarat că nu vor reține președintele rus.
Anterior, Uniunea Europeană a reamintit Mongoliei de obligațiile sale față de Curtea Penală Internațională.