Apărarea Civilă din Fâşia Gaza a anunţat că 26 de persoane, printre care femei şi copii, au murit şi cel puţin 59 sunt date dispărute în urma unei lovituri israeliene asupra unui imobil din Beit Lahia, în nordul teritoriului palestinian.
În urma acestuia atac produs în plină noapte, 26 de trupuri, 'printre care ale unor copii şi femei', au fost scoase dintre dărâmături, şi cel puţin 59 de persoane sunt în continuare prinse sub ruine, a declarat pentru AFP Mahmoud Bassal, purtător de cuvânt al Apărării Civile.
Tot duminică, Ministerul Sănătăţii din Gaza a anunţat cel mai recent bilanţ, de 43.846 de morţi şi 103.740 de răniţi în teritoriul palestinian de la începutul războiului cu Israel, acum un an.
Comunicatul ministerului mai precizează că, în ultimele 24 de ore, au fost ucise 47 de persoane.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ