179 contribuabili din domeniul industriei prelucrătoare, monitorizați de SFS. Obligațiile fiscale calculate au crescut cu 10%

07 августа 2025, 10:58

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) anunță rezultate pozitive în urma aplicării Programului de conformare a contribuabililor din domeniul industriei prelucrătoare. Măsurile implementate au avut drept scop sporirea gradului de conformare voluntară, precum și prevenirea și combaterea încălcărilor fiscale.

În perioada iulie 2024 – iunie 2025, un număr de 179 de contribuabili din sectorul industriei prelucrătoare au fost supuși acțiunilor de conformare fiscală. În acest sens, au fost efectuate 399 de vizite fiscale, inclusiv ieșiri la fața locului pentru observarea directă a activității, cu accent pe disciplina de casă și alte aspecte relevante ale administrării fiscale.

Evoluții pozitive înregistrate în urma monitorizării:

  • Cifra de afaceri a contribuabilor a crescut cu 4% față de perioada similară a anului precedent;

  • Obligațiile fiscale calculate la Bugetul public național au crescut cu 10%, atingând valoarea de 146,3 milioane lei;

  • Obligațiile fiscale achitate au crescut cu 9%, totalizând 148,9 milioane lei.

De asemenea, se observă o creștere semnificativă a ponderii impozitelor și taxelor raportate la veniturile din vânzări:

  • 0,1918 lei – impozite și taxe calculate per 1 leu venit din vânzări (+38%);

  • 0,1916 lei – impozite și taxe achitate per 1 leu venit din vânzări (+28%).

Totodată, salariul mediu înregistrat în rândul contribuabililor monitorizați a crescut cu 23%, de la 4.822 lei la începutul perioadei de conformare, la 5.940 lei la data de 30 iunie 2025.

 

Serviciul Fiscal de Stat anunță că va continua consolidarea colaborării cu contribuabilii prin promovarea conformării voluntare și dezvoltarea sistemului de analiză și evaluare a riscurilor, în vederea susținerii unui mediu economic echitabil și a prevenirii fraudelor fiscale.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода