Preşedintele a semnat decretul prin care se modifică legea privind trădarea de patrie

10 июня 2024, 12:19

Preşedintele Maia Sandu a semnat decretul prin care se modifică Codul penal şi codul contravenţional. Documentul a fost semnat în data de 6 iunie, astfel, noţiunea de trădare de patrie va avea o nouă definiţie. 

Potrivit modificărilor, trădarea de patrie va fi considerată: " Fapta săvârșită intenționat de către un cetățean al Republicii Moldova împotriva suveranității, independenței, unității, indivizibilității, securității sau capacității de apărare a Republicii Moldova, în interesul unui stat străin, al unei organizații străine, al unei entități anticonstituționale sau al reprezentanților lor, exprimată prin: trecere de partea inamicului pe timp de război sau conflict armat; spionaj;divulgare a secretului de stat; acordare de ajutor în vederea desfășurării unor activități ostile împotriva securității statului." Potrivit noilor modificări, trădarea de patrie se pedepseşte cu închisoare de la 12 la 20 de ani.

Amintim că săptămâna trecută, organizaţia Amnesty International i-a solicitat preşedintelui să nu promulge această lege. Mai exact, organizaţia a precizat că sunt alarmante prevederile ce redefinesc ”înalta trădare”:

”Definiția lărgită a înaltei trădări este vagă și susceptibilă de abuzuri, reprezentând o amenințare deosebită la adresa dreptului la libertatea de exprimare. Această nouă definiție a înaltei trădări ar putea fi utilizată pentru a viza disidența politică și vocile critice, sub pretextul contracarării influenței străine răuvoitoare. Îngrijorător este faptul că această lege riscă să incrimineze puncte de vedere și opinii care ar trebui să fie protejate în temeiul dreptului internațional”, subliniază Vasile Tofan, directorul executiv al Amnesty International Moldova.

CITEŞTE ŞI: Amnesty Internațional critică noile amendamente privind ”înalta trădare” și îi cere președintelui să nu le promulge

CITEŞTE ŞI: Reacţia PAS după ce Amnesty International a criticat modificările la Codul penal privind trădarea de patrie

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода