Referendumul, aproape de a fi validat: Peste 32% din alegătorii prezenți la vot, au participat la scrutin

20 октября 2024, 16:20

Referendumul constituțional privind aderarea Republicii Moldova la UE este aproape de a fi validat. Potrivit CEC, din cei peste un milion de cetățeni, care până la ora 15:00 s-au prezentat la secțiile de votare, 907 594 au participat la referendum ceea ce constituie 32,11%.

CEC informează că în Tokio, Japonia s-a încheiat deja procesul de votare. Aici și-au exercitat dreptul la vot 69 de alegători. La ora 16:00, în China s-a încheiat procesul de votare, acolo au votat 73 de persoane. Celelalte secții din afara țării sunt în deplină activitate, cu excepția a patru: una din Canada și trei din Statele Unite ale Americii. Acestea își vor începe activitatea la ora 17:00.

La moment, se atestă o prezență masivă a cetățenilor care așteaptă rândul să voteze în unele secții de votare din: Franța, Italia, Turcia, România, Belgia, Federația Rusă. 

Totodată, Inspectoratul General al Poliției informează despre înregistrarea a 74 de cazuri de încălcări ale procesului electoral:

·fotografierea buletinului de vot – 14 cazuri;

·deteriorarea buletinelor de vot – 5 cazuri;

·scoaterea buletinului de vot din secția de votare – 1 caz la Ialoveni;

·agitația electorală interzisă – 10 cazuri;

·afișajul electoral neautorizat - 6 cazuri;

·transportare organizată a alegătorilor - 8 cazuri;

·bănuială rezonabilă de corupere a alegătorilor – 6 situații;

·prezența în cabina de vot a mai multor persoane- 2 cazuri;

·alte peste 20 de cazuri vizează alte incidente.

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода