Bine ai venit la NewCast - un podcast în care se vorbește, în fiecare săptămână, despre viață și se discută subiecte de actualitate atât din țară cât și departe de hotarele ei. Gazda podcastului este prezentatorul Dorin Țurcanu, iar invitații săi reprezintă diferite domenii, de la cultură și jurnalism până la oameni ale căror opinie contează în realitatea pe care o trăim.
Ecaterina Gurscaia este o tânără mamă care a suferit de cancer. Boala o avea de un an și jumătate și a învins-o în nouă luni. Tânăra a suferit mai multe operații și a urmat tratamente de chimioterapie. În cadrul emisiunii ”NewCast”, Ecaterina a povestit despre experiența prin care a trecut și cum a reușit să învingă boala secolului 21.