Transportatorii anunță un nou val de proteste: trei acțiuni planificate de APOTA în Chișinău

27 июня 2025, 09:31

Transportatorii auto se pregătesc să iasă din nou în stradă. Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a anunțat că va organiza un șir de trei proteste în perioada următoare, ca urmare a deciziilor luate în cadrul ședinței Consiliului APOTA din 26 iunie 2025.

Primul protest va avea loc în Piața Marii Adunări Naționale, al doilea – în fața sediului Misiunii Uniunii Europene în Republica Moldova, iar al treilea – în fața sediului Agenției Naționale Transport Auto (ANTA). Data exactă a fiecărui protest urmează să fie anunțată public după notificarea oficială a Primăriei Chișinău.

În cadrul acestor manifestații, transportatorii intenționează să transmită un mesaj clar către autorități, societate și partenerii europeni, solicitând:

Aprobarea imediată de către Guvern și publicarea Metodologiei de calcul a tarifelor pentru serviciile regulate de călători;

Remiterea pentru reexaminare a proiectului privind implementarea sistemelor electronice e-bilet și e-GPS;

Retragerea scrisorilor emise de ANTA, prin care operatorii de transport sunt obligați să adapteze toate autovehiculele pentru transportul persoanelor cu dizabilități.

Reprezentanții APOTA susțin că măsurile actuale impuse de autorități pun presiune financiară nejustificată pe operatorii de transport și solicită un dialog real pentru soluționarea problemelor din sector.

Acuzații de corupție

Transportatorii din Republica Moldova au solicitat intervenția urgentă a prim-ministrului Dorin Recean, acuzând existența unor presupuse scheme de corupție în procesul de reglementare a conținutului biletelor de călătorie. Într-o scrisoare expediată Guvernului, Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto reclamă faptul că noile reglementări privind biletele ar favoriza un singur model de aparat de casă, deja importat în cantități mari de către un agent economic. Transportatorii susțin că sistemul de e-bilet promovat de autorități „nu urmărește ridicarea nivelului de disciplină fiscală”, ci ar avea scopuri „corupționale”, mascate sub pretextul „fiscalizării”.

În replică, executivul a declarat că soluționarea revendicărilor ține de competența Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR):

"MIDR are ușile deschise. Guvernul își dorește ca pasagerii să aibă condiții de confort, ca activitatea să se desfășoare în conformitate cu legislația și cadrul fiscal în vigoare", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

APOTAprotesttransportatori
Последние новости

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода