100 de milioane de lei pentru fermierii afectați de înghețurile târzii: Ministrul Agriculturii prezintă calendarul subvențiilor pentru 2025

26 august 2025, 11:22

Fermierii afectați de înghețurile târzii din primăvara 2025 vor beneficia de un sprijin financiar de 100 milioane de lei, a anunțat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga marţi, 26 august. Proiectul Hotărârii de Guvern care prevede alocarea fondurilor se află în avizare, iar după finalizarea acestei etape ministerul, împreună cu AIPA, va anunța procedura de accesare, perioada de depunere și lista documentelor necesare, pentru ca sumele să ajungă rapid și corect în exploatațiile cu pierderi confirmate.

Totodată, ministrul Catlabuga a prezentat calendarul subvențiilor pentru anul 2025. Astfel, în perioada 1 octombrie – 1 decembrie, va fi desfășurat apelul pentru plățile în avans, destinat dezvoltării infrastructurii economice rurale, stimulării producției pe teren protejat, înființării plantațiilor de arbuști fructiferi, plante aromatice, medicinale și condimentare, precum și modernizării exploatațiilor zootehnice. În aceeași perioadă se va desfășura și apelul pentru plățile pe etape, care permite implementarea graduală a proiectelor de investiții; în anul precedent, acest mecanism a însumat proiecte aprobate de aproximativ 29 milioane lei, deja aflate în derulare.

Între 13 octombrie și 11 decembrie 2025, fermierii vor putea depune dosare pentru plățile post-investiție, menite să acopere investițiile demarate în 2024 și 2025. În continuare, pot fi depuse cereri pentru plățile complementare până la 30 septembrie 2025, pentru plățile directe per cap de animal până la 17 octombrie, și pentru plățile pe kilogram de lapte produs până la 26 septembrie 2025.

Catlabuga a prezentat și bilanțul programelor de subvenționare din 2024 și 2025. Pentru plățile complementare au fost depuse 4602 cereri, în valoare de peste 607 milioane lei, dintre care 4442 cereri au fost deja achitate. Pentru laptele produs în perioada iulie–decembrie 2024 au fost depuse 216 cereri în valoare de 86,6 milioane lei, iar pentru plățile directe per cap de animal s-au înregistrat 351 cereri, cu plăți autorizate de 27 milioane lei. În ceea ce privește stimularea asigurărilor și creditelor agricole în 2025, au fost depuse 755 cereri, dintre care 177 au fost deja achitate.

 

Programul LEADER continuă să susțină comunitățile rurale, cu 51 Grupuri de Acțiune Locală sprijinite în 2025 printr-o finanțare de 63,92 milioane lei. În acest an au fost lansate 79 de apeluri, dintre care 10 sunt încă în desfășurare, iar 808 proiecte au fost depuse, dintre care 745 proiecte au fost aprobate, fiind debursată suma de 63,91 milioane lei.

 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo