136 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu. Cum va fi comemorat poetul de moldoveni

15 iunie 2025, 10:02

S-au împlinit 136 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu. Cauza decesului şi afectiunea de care suferea au ramas timp de mai bine de un secol un mister.

Oficial, Mihai Eminescu a murit pe data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, grav bolnav. Poetul s-ar fi stins în casa de sanatate a doctorului Sutu din strada Plantelor, Bucureşti.

Astăzi, la Chișinău au loc mai multe manifestări speciale pentru a aduce un omagiu Luceafărului poeziei românești.

Uniunea Scriitorilor din Moldova informează că la ora 10:00 vor avea loc depuneri de flori la bustul lui Mihai Eminescu de pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, precum și la monumentul poetului din fața instituției.

Un punct central al zilei va fi conferința publică cu tema „Ce (mai) înseamnă Eminescu azi? O lectură (post)ideologică”, susținută de dr. Adrian Jicu, lector universitar la Facultatea de Litere din Bacău și director al Bibliotecii Județene „Costache Sturdza”. Conferința va avea loc la Casa Scriitorilor, începând cu ora 11:00, și va fi moderată de Teo Chiriac, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova.

Evenimentele vor continua în a doua parte a zilei cu lansarea volumului „Maiorescu.

Născut Mihail Eminovici, poetul este considerat cel mai important reprezentant al literaturii romantice. Eminovici Mihai era cel de-al şaptelea din cei unsprezece copii ai unui mic boier, Gheorghe Eminovici, şi ai Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu.

Creaţia literară a lui Mihai Eminescu este una vastă, impresionantă, cuprinzând de la poezie la traduceri din limbi străine, piese de teatru, încercări beletristice. Aparţinând unui romantism literar relativ întârziat, opera sa poetică a fost influenţată şi de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de marile sisteme de gândire ale romantismului, dar şi de teoriile lui Arthur Schopenhauer şi Immanuel Kant. Ca un element insolit, potrivit World Records Academy, "Luceafărul" lui Mihai Eminescu este cel mai lung poem de dragoste. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo