72 companii locale au primit granturi în valoare totală de 41 de milioane de lei

23 decembrie 2024, 14:28
grant

72 companii locale au primit astăzi granturi în valoare totală de 41 de milioane de lei din partea Guvernului Republicii Moldova, a Uniunii Europene și a Băncii Mondiale. Jumătate din beneficiari sunt din sectorul industrial, 30% din sectorul serviciilor și 20% din cel agricol.

Potrivit Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, 19 companii vor beneficia de fonduri din partea Uniunii Europene, totalizând 9,6 milioane de lei. Guvernul Republicii Moldova va sprijini financiar alte 51 de companii, cu o sumă totală de 31,8 milioane lei, iar Banca Mondială acordă finanțare pentru alte  două companii cu un milion de lei.

"Felicit încă 72 de antreprenori, beneficiari de granturi, care le-au sprijinit afacerile. Dezvoltarea unei afaceri este în primul rând meritul muncii asiduee a antreprenorului", a precizat ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.

Granturile sunt distribuite printr-o serie de programe, gestionate de ODA, inclusiv Programul de susținere a antreprenoriatului feminin, Programul de Retehnologizare și eficiență energetică a întreprinderilor mici și mijlocii, Programul „PARE 1+2”, Programul de Transformare Digitală a IMM-rilor, Programul de ecologizare a întreprinderilor mici și mijlocii, Programul de Creștere a Competitivității la Export și Internaționalizare a ÎMM, dar și Programul de sprijin al micilor producători.

Pe parcursul acestui an, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului a facilitat 595 de companii în accesarea de granturi în valoare totală de peste 250 de milioane de lei. Din această sumă, aproape 179 de milioane de lei provin din bugetul de stat, iar 54 de milioane de lei au fost oferite de Uniunea Europeană prin proiectul "UE pentru IMM-uri". Valoarea totală a investițiilor în economie se ridică la 532,4 milioane lei.

De asemenea, Banca Mondială, prin Programul de Creștere a Competitivității la Export și Internaționalizare a ÎMM, a susținut 20 de companii cu fonduri de aproape 8 milioane de lei.

Totodată, prin Programul de Susținere a Inovațiilor Digitale și Startup-urilor Tehnologice, 20 de companii au beneficiat de granturi nerambursabile în valoare totală de 8,5 milioane de lei, cu sprijinul financiar al Ukraine-Moldova American Enterprise Fund, în parteneriat cu Proiectul "Tehnologiile Viitorului", finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie.

 Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ.

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo