Aeroportul anunță că își va gestiona de sine stătător spațiile destinate alimentației publice

28 februarie 2025, 15:10

Întreprinderea de stat Aeroportul Internațional Chișinău își va gestiona de sine stătător spațiile destinate alimentației publice, pentru care anterior au fost anunțate mai multe licitații, dar acestea au eșuat.

Sergiu Spoială, administratorul interimar al Aeroportului, a declarat că spațiile urmează să fie valorificate începând cu data de 1 martie.

„Suntem convinși că pe termen lung această schimbare va aduce beneficii semnificative pentru toți cei care tranzitează aeroportul”, a declarat Spoială în cadrul unei conferințe de presă.

Joi, 27 februarie, compania „Aerofood”, care administrează mai multe localuri în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău, a anunțat despre sistarea activității, din data de 28 februarie, a restaurantului Plai, aflat la al doilea etaj, precum și a unității de alimentație publică „Aero Cafe” și a Business Lounge, din zona sterilă a aerogării. Potrivit unui comunicat de presă al companiei, decizia are la bază o notificare emisă în temeiul unei hotărâri „unilaterale și nejustificate”, adoptată de conducerea Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internațional Chișinău”.

Aeroportul Internațional Chișinău a trecut în gestiunea statului acum doi ani, după 10 ani de aflare în concesiunea Avia Invest SRL. Acordul a fost denunțat pe motiv că întreprinderea concesionară nu și-a onorat obligațiile investiționale.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo