
Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii, a fost conovcat, miercuri, 24 septembrie, la Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei, în legătură cu refuzul autorităților de la Chișinău de a acredita observatori ruși la alegerile parlamentare din 28 septembrie.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, șefului misiunii diplomatice moldovenești i s-a transmis un protest ferm pentru "refuzul nemotivat al autorităților moldovenești de a acredita reprezentanții Federației Ruse ca observatori pe termen scurt în cadrul misiunii de monitorizare a ODIHR/OSCE, precum și membri ai Camerei Publice a Rusiei ca observatori internaționali la alegerile parlamentare din Moldova".
Rusia consideră că această măsură reprezintă o încălcare gravă a obligațiilor internaționale ale Chișinăului, inclusiv a Documentului de la Copenhaga al CSCE din 1990 și a Convenției CSI din 2002 privind standardele alegerilor democratice, drepturile și libertățile electorale, la care Republica Moldova este parte:
"Aceasta este incompatibilă cu valorile democratice la care conducerea moldovenească declară că aderă și reprezintă o nouă manifestare a cursului anti-rus”, se menționează în comunicatul MAE rus.
Totodată, ministerul subliniază că "acțiunile autorităților de la Chișinău subminează grav încrederea în legitimitatea alegerilor viitoare și în transparența procesului de vot".
Deocamdată, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova nu a comentat acuzaţiile.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ