
Pe parcursul anului 2024 pentru întreţinerea şi reabilitarea reţelei de drumuri publice au fost valorificate circa 1,95 miliarde de lei, mijloace financiare alocate din Fondul Rutier, arată raportul anual al Administrației de Stat a Drumurilor (ASD),scrie mold-street.com.
Potrivit documentului, suma cheltuită reprezintă 96,7% din alocaţiile în acest scop pentru anul 2024.
Cea mai mare sumă – de aproximativ 674,3 milioane lei a fost direcționată pentru întreținerea de rutină/curentă pe timp de vară sau iarnă a drumurilor. De notat că întreținerea pe timp de vară a drumurilor a costat de 2,5 ori mai mult decât pe timp de iarnă. Circa 650 milioane lei au fost alocați pentru reparații capitale ale drumurilor și podurilor. Potrivit raportului circa 194,35 milioane lei (circa 10% din bugetul alocat),au fost cheltuite pentru gestionarea drumurilor publice.
Din această sumă însă mai mult de 62% (aproximativ 121 milioane lei) s-au dus de fapt pentru acoperirea cheltuielilor din câteva litigii în arbitraje internaţionale iniţiate de companii străine, care au reparat drumurile din Republica Moldova.
De exemplu aproape 90 milioane lei au fost cheltuite pentru plata despăgubirilor în litigiul cu firma românească Pa & Co International SRL, iar peste 31 milioane lei au fost cheltuiţi în litigiul cu Aecom Inocsa SLU.
În acelaşi timp pentru procurarea tehnicii, utilajelor şi a echipamentelor s-au cheltuit doar 10,4 milioane lei, adică 0,5% din suma totală din Fondului rutier pentru 2024.
Din raport rezultă că Administraţia de Stat a Drumurilor rămâne să fie întreprindere de stat. Asta chiar dacă încă doi ani în urmă, în mai 2023, Parlamentul la propunerea Guvernului (iniţiator a fost Ministerul Infrastructurii),a adoptat un proiect de lege care prevede reorganizarea Întreprinderii de Stat „Administrația de Stat a Drumurilor” în Societate pe Acțiuni (SA) „Administrația Națională a Drumurilor“ (AND) cu capital integral de stat.
Legea prevede că după reorganizare și creare, SA Administrația Națională a Drumurilor va fuziona prin absorbție cu 10 companii ale statului din domeniul infrastructurii drumurilor. E vorba de 10 societăți pe acțiuni, în care statul deține cote de la 96,8% la 99,8% din capital și care anterior au fost scoase la privatizare, dar nu și-au găsit cumpărător.
De ce nu s-a realizat nici reorganizarea şi nici fuziunea, în raport nu este menţionat nimic. Asta chiar dacă Legea prevede că Guvernului, în termen 9 luni “va întreprinde măsurile necesare în vederea reorganizării Întreprinderii de Stat „Administrația de Stat a Drumurilor” în societate pe acțiuni cu capital integral de stat, cu denumirea „Administrația Națională a Drumurilor””.
Potrivit raportului în gestiunea ASD se află 5.963,2 kilometri de drumuri naționale, inclusiv: 631,1 km de drumuri expres, 2.005 km de drumuri republicane şi 3.327,1 km de drumuri regionale.
Principalele surse de finanțare a activităților desfășurate de întreprindere sunt alocaţiile primite de la Bugetul de Stat, inclusiv din Fondul Rutier şi mijloacele primite în cadrul acordurilor internaţionale de investiţii.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ