Anatolie Nosatîi: Lecțiile învățate din războiul din Ucraina demonstrează necesitatea implementării tehnologiilor informaționale și a armelor noi

03 septembrie 2024, 21:10

Radarele de avertizare timpurie de care dispune Armata Națională trebuie încadrate într-un sistem complex de reacționare și există un plan bine structurat pentru atingerea acestui obiectiv, a declarat ministrul Apărării Anatolie Nosatîi într-un interviu pentru Moldova 1. Supravegherea și apărarea spațiului aerian s-a îmbunătățit, în ultimii ani, fiind alocați bani atât de la buget, cât și de la parteneri externi, a mai precizat ministrul.

O armată modernă presupune dotare cu echipamente, ce permit militarilor să îndeplinească întreaga gamă de acțiuni de luptă. Lecțiile învățate, inclusiv din războiul din Ucraina, arată necesitatea implementării tehnologiilor informaționale și a armelor noi, precum dronele și altele de care avem nevoie și noi, a declarat Anatolie Nosatîi.

Totodată, oficialul a precizat că, în prezent, nu există un pericol iminent cu caracter militar la securitatea națională a țării noastre și că autoritățile depun eforturi considerabile pentru a investi în armata națională.

„Arhitectura din apărare include mai multe domenii, inclusiv apărarea antiaeriană, care în ultima perioadă a devenit de o importanță majoră având în vedere violarea de mai multe ori a spațiului aerian și pericolele ce vin din această direcție. Într-adevăr, am reușit cu alocările bugetare să îmbunătățim situația la supravegherea spațiului aerian. Cu ajutorul partenerilor și programelor de asistență internațională suntem în proces de implementare mai multor proiecte la supravegherea, precum și apărarea spațiului aerian. Dar, cum am menționat de mai multe ori, sunt niște proiecte complexe, costisitoare, care necesită timp și multe resurse. Și aici mă refer nu doar la resurse financiare, dar și resurse umane. Personalul trebuie să fie instruit și calificat pentru operarea acestor sisteme”.

Potrivit ministrului, Republica Moldova are nevoie de o armată modernă, profesionistă, capabilă să-și îndeplinească misiunea în interesul cetățenilor și al statului, a mai spus ministru.

„Ne vom concentra la consolidarea capacității operaționale, ceea ce presupune desfășurarea instruirii calitative, desfășurarea antrenării personalului atât pe teritoriul național așa și peste hotare împreună cu partenerii. Modernizarea și transformarea armatei va continua să rămână o prioritate pentru a atinge acel grad necesar de dotare cu echipamente și tehnică militară, ceea ce contribuie inclusiv la interesul tinerilor și tinerelor pentru a veni în armată. Și nu în ultimul rând, grija față de militari va constitui o prioritate prin identificarea noilor proiecte de asistență socială și îmbunătățirea condițiilor de activitate, cazare de care au nevoie”.

De ziua Armatei Naționale, președinta Maia Sandu, care este și comandantul suprem al forțelor armate, le-a transmis militarilor că este în interesul tuturor cetățenilor ca țara să aibă o armată modernă și bine pregătită pentru misiunea sa de bază - protejarea păcii în Republica Moldova, suveranității și integrității teritoriale. De asemenea, șefa statului a semnat decrete privind conferirea de distincții de stat unor militari și angajați civili ai Ministerului Apărării și Armatei Naționale. Pentru a marca cei 33 de ani de la crearea Armatei Naționale, Ministerul Apărării a pregătit un program de activități pe care îl va desfășura sâmbătă, 7 septembrie, atât în Capitală, cât și în țară, pentru participanții de toate vârstele. În aceeași zi, acțiuni similare vor fi inițiate în nordul și în sudul țării.

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo