ANRE amenință Moldovagaz că riscă să rămână fără licență de furnizare a gazelor. Reacția companiei

09 aprilie 2025, 09:13

SA „Moldovagaz” a avenit cu o reacție după ce ANRE a anunțat că instituția este obligată să finalizeze procedura de separare a rețelelor de transportare a gazelor până la 31 iulie 2025, cu mult mai devreme decât a fost prevăzut inițial. Nerespectarea acestei decizii poate duce la retragerea licenței de furnizare a gazelor naturale a SA „Moldovagaz”.

”Acționarii societății vor fi informați despre această decizie a autorității de reglementare, în contextul îndeplinirii cerințelor legislației de profil. În consecință, acțiunile ulterioare ale companiei în privința activelor de transport al gazelor naturale, inclusiv finalizarea procesului de certificare a operatorului sistemului de transport SRL „Moldovatransgaz”, urmează a fi aprobate de acționarii majoritari ai SA „Moldovagaz”, și anume SAP „Gazprom” și Agenția Proprietății Publice. De menționat că anterior, SA „Moldovagaz”, în cadrul aprobării hotărârii ANRE menționate mai sus și-a prezentat viziunea cu privire la proiectul acesteia, în care a atras atenția asupra necesității respectării principiului proporționalității în raport cu toți participanții din ramura gazelor, și nu doar cu companiile aparte, precum și asupra posibilei încălcări a principiului transparenței și predictibilității în domeniu a normelor legale de reglementare.

În această ordine de idei, SA „Moldovagaz” a propus stabilirea unui termen rezonabil pentru implementarea procedurii de separare, și anume în data de 1 aprilie 2026, care ar permite coordonarea implementării Planului de acțiuni necesar și a deciziilor respective ale organelor de conducere ale companiei, inclusiv ale acționarilor acesteia, precum și finalizarea tuturor tranzacțiilor necesare”, se menționează într-un comunicat de presă al Moldovagaz.

Marți, 8 aprilie, ANRE a anunțat că dacă SA "Moldovagaz" nu va finaliza procedura de separare până la data de 31 iulie 2025, îi va fi retrasă licența eliberată pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale. Totodată, ANRE își rezervă dreptul de a desemna un alt titular de licență cu obligația de a furniza gaze naturale către consumatori la prețuri reglementate. Procedurile competitive de selectare a acestor furnizori vor fi lansate începând cu trimestrul II al anului 2025.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo