Apa din fântâni poate fi contaminată din cauza ploilor abundente: Care sunt recomandările ANSP

28 mai 2025, 17:14

Ploile abundente din ultima perioadă au dus la creșterea nivelului apei în râuri și pâraie, afectând calitatea apei din fântâni și izvoare și contaminând culturile agricole. Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) avertizează asupra riscului crescut de apariție și răspândire a bolilor diareice acute, hepatitei virale A și altor infecții gastro-intestinale.

Pentru a nu admite agravarea situației epidemiologice în urma ploilor abundente şi a posibilelor inundaţii, ANSP vine cu următoarele recomandări, atât pentru populație, cât și pentru autoritățile publice locale:

Recomandări generale pentru populație:

  • Evitați consumul apei potabile din fântânile afectate de inundaţii;
  • Consumați apă potabilă numai din surse sigure (apeduct),apă fiartă sau apă îmbuteliată;
  • Spălaţi bine sub apă curgătoare fructele şi legumele înainte de a le consuma;
  • Prelucraţi termic produsele alimentare;
  • Nu admiteți în alimentație produsele și cruditățile expuse poluării cu ape murdare, mai cu seamă a legumelor;
  • Utilizați materie primă și apă potabilă sigură la prepararea bucatelor;
  • Aveți grijă să vă spălați pe mâini înainte de a găti și de a consuma alimentele, să curățați ustensilele, suprafețele;
  • La apariția primelor semne de boală (precum diaree, vome/vărsături, febră sau dureri abdominale),consultați imediat medicul. Evitați autotratamentul.

Recomandări generale pentru autoritățile publice Locale:

  • Monitorizarea albiei râurilor și râulețelor, mai cu seamă a celor care traversează localitățile rurale;
  • Curăţarea şi dezinfecţia fântânilor şi a izvoarelor inundate, utilizarea apei numai după rezultatele controlului conținutului de clor rezidual;
  • Aprovizionarea instituțiilor de educație, medicale, rezidențiale cu produse alimentare și apă potabilă sigură;
  • Salubrizarea localităţilor, în special evacuarea nămolului de pe străzi şi din curţile instituţiilor preşcolare şi şcolare, cu interzicerea accesului copiilor pe teritoriile lor timp de circa 17-20 zile;
  • Spălarea şi dezinfectarea rețelelor de apeducte afectate;
  • evacuarea apei şi nămolului din fântânile comunale de mină cu dezinfectarea ulterioară a lor. Depozitarea nămolului evacuat în locuri special amenajate;
  • informarea promptă a populaţiei privind situaţia meteo curentă şi cea prognozată și măsurile de prevenire a riscurilor pentru sănătate.
  • Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo