APP: Compania " Gările Auto Moderne " nu a executat obligațiile contractuale

19 august 2024, 14:21

Agenția Proprietății Publice (APP) anunță că a început procesul de preluare în administrarea statului a Gărilor și Stațiilor Auto, în urma ”constatării neexecutării obligațiilor contractuale de către partenerul privat S.R.L. „Gările Auto Moderne”.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Agenție, contractul semnat între APP și S.R.L. „Gările Auto Moderne” prevede modernizarea și eficientizarea activității filialelor Î.S. „Gările și Stațiile Auto”.

”Cu toate acestea, partenerul privat nu a respectat obligațiile asumate privind garanția de bună execuție, care presupuneau garanții a câte 5 milioane de lei pentru fiecare an investițional, garanție neprezentată începând cu anul 3 de contract, fapt care a servit temei de rezoluțiune a contractului. După emiterea notificării de rezoluțiune din 2022, partenerul privat a contestat decizia de rezoluțiune a contractului, solicitând instanței de judecată suspendarea executării acesteia, solicitare respinsă atât de instanța de fond, cât și de către instanța de recurs. Prin urmare, la momentul actual nu există nici un impediment legal pentru preluarea activelor și a bunurilor. Astfel, în pofida solicitărilor repetate din partea APP, S.R.L. „Gările Auto Moderne” a refuzat să coopereze în mod voluntar, forțând autoritățile să inițieze procedura de preluare unilaterală”.

APP dă asigurări că va derula o tranziție fără probleme, astfel încât cetățenii să beneficieze de servicii de transport public fiabile și eficiente.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

CITEȘTE ȘI: Ordinul de preluare de APP a Gărilor și Stațiilor Auto, contestat: ”Aproape 250 de angajați riscă să rămână în stradă”

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo