
Soldații, ofițerii și angajații Ministerului Apărării marchează miercuri 34 de ani de la crearea Armatei Naționale. Instituție strategică a fost înființată în 3 septembrie 1991.
Ziua de miercuri, 3 septembrie, a început cu depuneri de flori la monumentul „Maica Îndurerată” din cadrul Complexului memorial „Eternitate” și la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt. În toate unitățile Armatei Naționale din țară se desfășoarǎ activități protocolare.
Peşedinta Maia Sandu a salutat curajul, disciplina și devotamentul militarilor față de Republica Moldova.
"Am subliniat că pacea nu se păstrează de la sine – ea trebuie protejată zi de zi printr-o armată capabilă și modernă. Pentru ca liniștea să dăinuie, orice agresor trebuie să știe că Republica Moldova nu este neputincioasă. De aceea, investim în echipamente și dotări noi, dar și în condiții mai bune de serviciu și trai, în protecție socială și remunerarea pe măsura riscului. Țara are grijă de cei care au grijă de țară.
Am transmis un sincer mulțumesc militarilor, veteranilor, rezerviștilor și familiilor lor și am amintit de sacrificiul celor căzuți la datorie. Pentru ei și pentru generațiile viitoare avem datoria sfântă să păstrăm pacea și libertatea", a declarat şefa statului.
Ministrul Apărării, Anatol Nosatîi, a transmis un mesaj de felicitare militarilor și angajaților civilii.
„Vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți pentru Republica Moldova, menținând pacea și siguranța cetățenilor. Armata Națională este astăzi o instituție modernă, cu condiții bune de activitate, cazare, instruiri și investiții reale în infrastructură, echipamente noi și mai multe beneficii sociale pentru militari. Dragi colegi, o armată puternică pornește de la oamenii săi. Ei sunt temelia pe care se construiește performanța, securitatea și încrederea într-un viitor sigur. Vă mulțumesc pentru profesionalism, responsabilitatea și pentru modul în care vă îndepliniți misiunea. Acasă și peste hotare. În acest an marcăm Ziua Armatei Naționale sub genericul Armata e familia mea. Și nu e doar un slogan, este un adevăr. Armata nu înseamnă doar structură sau misiune. Armata înseamnă solidaritate, încredere, susținere reciprocă, exact ca într-o familie”, a transmis ministrul Apǎrǎrii.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ