
Agenția Servicii Publice (ASP) a anunțat că a câștigat procesul împotriva companiei OPTIMO IT SOLUTIONS LTD (Bulgaria) la Curtea de Apel, iar pretențiile financiare înaintate împotriva ASP, în valoare de peste 100 de milioane de lei, au fost respinse. Decizia este irevocabilă.
Litigiul a vizat refuzul ASP de a continua o schemă contractuală considerată păguboasă și cu suspiciuni de corupție, moștenită din anii anteriori. După schimbarea conducerii în 2021, instituția a decis să oprească plățile considerate nejustificate și să apere interesul public, chiar dacă această decizie a generat un proces de arbitraj internațional.
Dosarul se referă la mai multe contracte semnate anterior, prin care statul era obligat să achite taxe de tip "royalty" către companii private pentru utilizarea unor tehnologii la producerea documentelor de identitate. Această taxă însemna că fiecare cetățean care și-a perfectat pașaportul în perioada respectivă plătea, nejustificat, 13 dolari, incluși în costul serviciului.
Contractele au fost considerate parte a unei scheme dezavantajoase pentru stat și cetățeni. În baza suspiciunilor de abuz de serviciu, corupție și spălare de bani, în 2021 a fost pornită o cauză penală care vizează fapte comise între 2014 și 2020, cu prejudicii financiare totale estimate la circa 41 milioane euro, de către foști factori de decizie din instituțiile responsabile de emiterea actelor de identitate.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











