Atac cu cuţitul la Bălţi. O adolescentă de 15 ani a fost înjunghiată şi a ajuns la spital

17 august 2024, 06:42

Scene şocante au avut loc vineri seara în municipiul Bălţi. O adolescentă de 15 ani a fost atacată cu un cuţit de către un individ, după ce a refuzat să-i dea telefonul şi banii. Aceasta a fost internată în stare grav medie la spital.

Potrivit presei locale, incidentul s-a produs vineri, în jurul orei 18:00, în curtea unui bloc de locuit de pe strada Boris Glavan din Bălți. Individul ar fi atacat-o pe adolescenta de 15 ani cu un cuţit după ce a cerut de la această telefonul și banii, însă ea l-a refuzat.

Purtătoarea de cuvânt a Spitalului Clinic Bălți, Andreea Galici, a declarat pentru presa locală că minora se află sub monitorizarea medicilor din instituție, iar starea ei este de gravitate medie.

,,La Spitalul Clinic Bălți, în Unitatea Primiri Urgențe (copii) a fost transportată o adolescentă de 15 ani cu traumatism asociat, traumatism cranio-cerebral închis, comoție cerebrală, contuzia organelor cavității abdominale și plagă tăiată a peretelui anterior. Pacienta se află în stare grav medie și este internată în secția Chirurgie pediatrică”, a declarat Andreea Galici, purtătoarea de cuvânt a Spitalului Clinic Bălţi. 

Poliţiştii investighează cazul. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo