Aeroportul Internațional Chișinău a introdus noi reguli de circulație cu benzi dedicate pentru fluidizarea traficului în perimetrul AIC.
Astfel, pe banda 1 va fi permisă circulația mijloacelor de transport public; autoturismelor celor care îmbarcă/debarcă pasageri, cu staționare maximă de 3 min (kiss & go); banda 2 – circulația permisă doar unităților de transport implicate în prestarea serviciilor de taxi care vor prelua pasagerii după principiul primul venit primul servit; iar pe banda 3 circulația este permisă mijloacelor de transport ce urmăresc accesul la parcarea aeroportului sau deplasarea pe direcția ieșire de pe perimetrul aeroportului.
"Îndemnăm la respectarea regulilor de circulație rutieră, în caz contrar ne rezervăm dreptul de a sesiza organele competente, Poliția Republicii Moldova si Agenția Națională Transport Auto, pentru a asigura servicii de transport de calitate, circulație fluidă și siguranță pentru toți călătorii", a atenționat AIC.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ