Atenție, cod galben de caniculă! Ce NU trebuie să faceți în aceste zile

27 iunie 2024, 13:31

Meteorologii au emis o avertizare - cod galben de caniculă. În perioada 28 iunie - 4 iulie, temperatura aerului va atinge valori de +33°C și mai mult.

Recomandările generale pentru populație, care trebuie întreprinse pe timp de caniculă:

  1. 1. Evitați expunerea prelungită la soare în intervalul 11:00-18:00
  2. Purtați pălării de soare și haine din fibre naturale de culori deschise
  3. Beți suficiente lichide pe parcursul zilei (apă plată, minerală, ceai slab îndulcit, sucuri naturale),chiar dacă nu simțiți senzația de sete; se recomandă cel puțin 2 litri de lichide pe zi
  4. Nu consumați alcool, băuturi cu conținut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri carbogazoase)
  5. Consumați fructe și legume proaspete, de sezon; evitați alimentele cu un conținut ridicat de grăsimi și produsele ușor alterabile
  6. Folosiți produse (creme, spray-uri) cu acțiune de protecție împotriva radiației ultraviolete, pentru a evita arsurile de piele
  7. Nu practicați activități care necesită efort fizic intens (sport, gradinărit etc.) pe parcursul zilei, ci doar dimineața și seara, când timpul este mai răcoros
  8. Aerisiți încăperile dimineața sau seara târziu, când temperatura ambientală este mai scăzută și țineți ferestrele închise pe parcursul zilei. Dacă este posibil, petreceți timpul în spații care beneficiază de aer condiționat
  9. Aveți grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilități),oferindu-le în mod regulat lichide, chiar dacă nu le solicită
  10. 10. Persoanele care suferă de afecțiuni cronice (cardiovasculare, renale, hepatice, pulmonare, etc.) vor continua tratamentul conform indicațiilor medicului. Este indicat în perioada caniculară să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice de tratament.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo