Atenție șoferi! Se modifică procedura de testare tehnică a automobilelor

16 decembrie 2024, 12:17
testare
testare
1Jh9LAdfEIUd6ftyrwBbEYfiK1C2LcRKMujMmSJd
WDxUxDwZ3bpiZevn6j0a7DpspkMSn6Ktt1tDtJ09

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale propune modificarea periodicității testării tehnice a autovehiculelor. Aceasta urmează a fi stabilită în mod diferit pentru fiecare categorie în parte.

De exemplu, starea tehnică a taximetrelor sau ambulanțelor va fi verificată o dată în an, dacă la data primei înmatriculări au fost noi și neînmatriculate anterior în alte state. În cazul vehiculelor cu o vârsta mai mare de 10 ani, inspecția tehnică periodică urmează să aibă loc o dată la șase luni. Un regulament în acest sens urmează a fi aprobat în ședința de miercuri, 18 decembrie, a Guvernului, scrie ZVON.MD. 

Potrivit autorilor inițiativei, proiectul urmează să asigure un mecanism de implementare a unor obligațiuni, cerințe și prevederi cu privire la inspecția tehnică periodică și are scop transpunerea și stabilirea listei parametrilor supuși verificării și metodele de verificare a acestora, în conformitate cu prevederile Directivei 2014/45/UE a Parlamentului European.

Autoritățile speră că, prin aplicarea noilor reglementări, vor îmbunătăți până la 100% rata de depistare a defectelor tehnice a vehiculelor, iar rata de inspecție tehnică a vehiculelor înmatriculate va crește cu 80 la sută din totalul de vehiculelor și, respectiv, creșterea cu 80 la sută a ratei de asigurare a securității circulației rutiere. Un alt beneficiu al noului regulament va fi reducerea cu 50 la sută a emisiilor de poluanți.

Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, inspecția tehnică efectuată în țara noastră este ineficientă. De exemplu, anul trecut, rata de depistare a deficiențelor periculoase a fost „zero”, deși majoritatea vehiculelor supuse inspecției tehnice periodice sunt într-o stare tehnică necorespunzătoare și nu corespund pe deplin normelor tehnice de exploatare și de siguranța traficului rutier.

De asemenea, din numărul total de vehicule înmatriculate în anul 2023 – peste 1.2 milioane -, doar 713 mii au fost supuse testării tehnice sau aproape 59 la sută. Din această cauză, fondul rutier a pierdut a pierdut aproximativ 680 de milioane de lei. Autoritățile speră că, prin aplicare noilor reglementări, vor obține și mai mulți bani în fondul rutier.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo