ATENȚIONARE pentru moldovenii din Japonia privind ravagiile pe care le poate provoca taifunul Ampil. E risc de alunecări de teren, fiți vigilenți

15 august 2024, 09:42
taifun

Ambasada Republicii Moldova în Japonia atenționează moldovenii despre ravagiile pe care le poate provoca taifunul Ampil, care ar putea ajunge în regiunea Kanto în noaptea dintre 15 și 16 august, aducând vânt puternic, ploi torențiale, valuri înalte și potențiale alunecări de teren. De asemenea, se anunță și posibilitatea unor suspendări sau modificări ale programului de circulație a transportului public.

Conaționalii din Tokyo și împrejurimi sunt îndemnați să fie vigilenți: 

"Recomandăm tuturor concetățenilor din Tokyo și împrejurimi să rămână vigilenți și să ia toate măsurile necesare pentru siguranța proprie și a familiilor, inclusiv verificarea rutelor de evacuare și a locațiilor de adăpost, în caz de necesitate. Vă sugerăm să evitați deplasările neesențiale pe perioada prezenței taifunului! Recomandăm verificarea periodică a actualizărilor meteo emise de autoritățile locale".

În cazuri de maximă urgență, cetățenii Republicii Moldova din Japonia au la dispoziție numărul de telefon +81 80 8850 7372.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo