Pregătirile pentru inaugurarea pomului de Crăciun din Centrul Capitalei sunt în plină desfășurare, iar inaugurarea ar putea avea loc chiar la începutul lunii decembrie. Anunțul a fost făcut de primarul Chișinăului Ion Ceban, în cadrul ședinței de astăzi a Primăriei.
"Și chiar vreau să anticipez, atunci când unii vor ieși cu tot felul de acuzații că, iată, banii municipali se cheltuie pentru iluminat sau alte evenimente. Vreau să declar din start: acestea sunt atribuțiile unei administrații publice locale – să aibă grijă de infrastructura orașului, să construiască drumuri, parcuri, școli și grădinițe, să susțină domeniile de activitate, cum ar fi sportul, cultura și, inclusiv, să organizeze evenimente pentru oameni și să amenajeze orașul", a declarat Ion Ceban.
În acest context, Primarul General a subliniat că atunci când mergem în orice capitală europeană, amenajarea orașului de sărbători pentru locuitori și oaspeți este direct responsabilitatea autorităților publice locale.
"Guvernul trebuie să își caute de treabă și să își onoreze obligațiile conform competențelor, acolo unde spune legea", a punctat Ion Ceban.
Cu mai multe detalii privind inaugurarea pomului de Crăciun, Primăria Chișinău va reveni în zilele următoare.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ