Se pare că au ajuns la un acord. Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat că, în comun cu Ministerul Finanțelor și Primăria municipiului Chișinău, au identificat soluții concrete pentru achitarea salariilor cadrelor didactice din Capitală până la sfârșitul anului 2024. Potrivit MEC, problema a fost discutată în cadrul a două runde de negocieri.
"În urma consultărilor, Ministerul Finanțelor a acceptat alocarea a 123 de milioane de lei din cele 209 de milioane solicitate de Primăria Chișinău. S-a decis alocarea adițională a 86 de milioane din bugetul de stat, suplimentar celor 37 de milioane de lei deja incluse în proiectul de rectificare bugetară. Totodată, în rezultatul discuțiilor, Primăria a reușit să identifice 86 de milioane de lei din economii la alte articole bugetare care pot fi realocate rapid pentru plata salariilor. Aceste sume vor acoperi integral necesitățile salariale și primele cadrelor didactice până la finalul anului curent", a precizat MEC.