Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Radu Mariana comentat criticile lansate de unii politicieni referitor la ajutorul financiar oferit de Guvern cu ocazia sărbătorilor Pascale, care a fost considerat o "acțiune electorală". În replică, Marian a spus că este "o ipocrizie" să fie criticat sprijinul acordat copiilor și familiilor acestora și a subliniat că Guvernul a oferit ajutoare şi plăți unice în fiecare an.
"În timp ce ei în trecut indexau pensia cu 1% și dădeau pomană pensionarilor o plată înainte de alegeri, noi am majorat de aproape de trei ori pensia minimă, de la 1188 lei, la 3050 lei/lună. Cel mai recent, în aprilie 2025, am majorat pensia cu 10%. Spre deosebire de ei, noi am majorat veniturile lunare a pensionarilor, nu îi țineam ostatici cu pensii mizere. Anume aceasta abordare a lor o criticam și când eram noi în opoziție", a menţionat deputatul.
De asemenea, Radu Marian a precizat că guvernarea actuală a oferitîn fiecare an ajutoare şi plăţi unice, indiferent dacă era sau nu an electoral:
"În 2022, an neelectoral, am oferit cel mai mare pachet de ajutor unic - 1500 lei pentru toți pensionarii cu pensie de sub 5000 lei (cost 1 miliard de lei). Tot începând cu 2022, fiecare copil sub 2 ani primește o alocație lunară de 1000 lei. În 2023, am oferit 3000-5000 lei suport unic pentru profesori. În 2024, la fel pentru pensionari am oferit un ajutor unic de 3000 lei. În această iarnă, cei mai vulnerabili au primit de la 800 la 1400 de lei lunar - în fiecare lună din sezonul rece", a adăugat el.
Politicianul menţionează că politicienii care au criticat ajutorul anunţat recent "au furat banii și au dat 2 copeici la oameni":
"Noi am adus bani din Uniunea Europeană datorită credibilității guvernării, bani cu care putem să ajutăm oamenii și să investim în economie. Recentul pachet de suport pentru copii este posibil datorită unui grant în iarnă oferit de Uniunea Europeană pentru vulnerabilitate energetică, bani pe care i-am putut economisi ca să oferim acest suport. Vom fi alături în continuare de oameni, spre deosebire de foștii guvernanții care au furat țara în trecut", a conchis acesta.
Amintimc că miercuri, 23 aprilie, preşedintele Parlamentului, Igor Grosu a anunţat că de Paște va fi oferit un ajutor financiar de câte 1500 lei pentru fiecare copil până la 5 ani și câte 5000 lei pentru fiecare copil cu dizabilități.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ