AVERTISMENT: O furtună geomagnetică severă va avea loc sâmbătă. Cum ne-ar putea afecta

10 mai 2024, 10:44
furtuna

O furtună geomagnetică severă (G4) va avea loc sâmbătă, 11 mai, anunță Administrația Națională Oceanică și Atmosferică din SUA (NOAA). Sunt așteptate aurore boreale.

Potrivit NOAA, furtuna geomagnetică este provocată de exploziile solare „canibale” care provin de la o pată solară gigantică numită AR3664. Aceasta este aproape de dimensiunea petei solare Carrington înregistrată în 1859.

O furtună G4 (severă) poate să declanșeze alarme false la sistemele de protecție; poate afecta sateliți și stații spațiale în direcționare; poate să afecteze comunicațiile radio, navigația prin satelit, sistemul GPS, timp de câteva ore.

Încă de miercuri ar fi fost observate mai multe expulzări mari de plasmă de la Soare, iar oficialii au explicat cum acestea ar putea cauza probleme pentru milioane de pământeni încă de vineri în jurul prânzului.

Problema pentru unii ar fi picarea internetului, însă partea frumoasă este că aceste furtuni ar putea declanșa manifestări spectaculoase de aurore pe Pământ.

"O furtună geomagnetică severă include potențialul ca aurorele să fie văzute până în sudul statului Alabama și în nordul Californiei", au transmis specialiștii.

O furtună solară sau geomagnetică este o perturbare majoră a magnetosferei terestre - zona din jurul Pământului controlată de câmpul magnetic al planetei.

După cum se menționează în alertă, aceasta este cauzată de CME - furtuna de vineri fiind cotată cu „G4” (pe o scară de la unu la cinci),ceea ce o face o furtună „severă”.

Prima furtună de acest fel ar fi avut loc în luna ianuarie 2005, atunci când Pământul a fost lovit de cea mai mare doză de radiații pe care a văzut-o în ultima jumătate de secol. O furtună de protoni energetici a lovit Pământul doar 15 minute mai târziu, provocând o explozie radio cu o frecvență ridicată, indicând prezența unui număr mare de electroni energetici în câmpuri magnetice foarte puternice.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo