
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare hidrologică valabilă pentru perioada 23 – 28 iulie, care vizează scurgeri foarte reduse în mai multe râuri din țară. Avertizarea include cod roșu, portocaliu și galben, în funcție de gradul de scurgere a apei.
Zone afectate:
Râul Nistru, sectorul Dubăsari – Tudora
Râul Prut, sectorul Leova – Brânza
Râurile mici din întreaga țară
Potrivit estimărilor, scurgerea apei în aceste sectoare va rămâne semnificativ sub nivelul normal:
Cod roșu – scurgere mai mică sau egală cu 15%
Cod portocaliu – scurgere mai mică sau egală cu 30%
Cod galben – scurgere mai mică sau egală cu 50%
Recomandări:
Autoritățile îndeamnă agenții economici și populația să adopte un comportament responsabil și să consume rațional resursele de apă, în contextul deficitului hidric accentuat.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ