Avertizare hidrologică: Oamenii, îndemnați să consume rațional resursele de apă

16 iulie 2024, 21:41
APA

Populația și agenții economici sunt îndemnați să folosească rațional resursele de apă. Asta deoarece în râul Nistru, Prut și râurile mici se va menține scurgerea redusă a apei, în perioada 17-23 iulie, anunță Serviciul Hidrometeorologic de Stat.

În context, Primăria municipiului Chișinău informează că aprovizionarea cu apă a consumatorilor din capitală este asigurată la parametri stabili și fără întrerupere.

„În prezent aprovizionarea cu apă a consumatorilor din capitală este asigurată la parametri stabili și fără întrerupere, sistemele furnizorului de apă, SA „Apă-Canal Chișinău”, funcționează în regim normal, situația fiind monitorizată non-stop, iar nivelul apei în râul Nistru constituie 8,45-8,5m. Astfel, nu există riscuri privind alimentarea cu apă a municipiului Chișinău”, a notat Primăria Chișinău.

În zilele caniculare, mulți utilizatori casnici sunt tentați să folosească cantități mai mari de apa de la robinet pentru irigarea culturilor agricole, a gazonului sau a plantelor din gospodăria proprie, fapt ce contribuie la majorarea consumului menajer de apă. În acest sens, și SA „Apă-Canal Chișinău” face apel către toți consumatorii să folosească rațional apa sau, după caz, să utilizeze pentru scopuri agricole și de grădinărit apă din alte surse, precum fântâni, bazine etc. Toți utilizatorii, indiferent de forma de proprietate, au obligația de a asigura folosirea eficientă și rațională a apei preluate din rețeaua publică de alimentare cu apă.

Menționăm că în regiunile de centru și sud a Republicii Moldova, inclusiv municipiul Chișinău, este valabil Cod roșu de caniculă, până pe 17 iulie.

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo