Avocații încetează greva generală după refuzul Maiei Sandu de a promulga modificările la Legea avocaturii

29 iulie 2025, 16:58

Uniunea Avocaților din Republica Moldova (UAM) anunță încetarea acțiunii de protest sub formă de grevă generală, ca urmare a deciziei președintelui Maia Sandu de a nu promulga modificările la Legea cu privire la avocatură. Decizia a fost salutată de comunitatea juridică, iar Consiliul Uniunii Avocaților a emis Hotărârea nr. 15-01/29.07.2025, prin care constată încetarea grevei generale fără excepții.

UAM a apreciat gestul de nepromulgare a Legii și a reafirmat angajamentul de a contribui la modernizarea legislației profesiei, în conformitate cu Directivele europene și realitățile din Republica Moldova.

Reamintim că, începând cu 15 iulie, avocații din toată țara au intrat în grevă generală, acuzând lipsa de transparență în procesul de modificare a Legii cu privire la avocatură și avertizând asupra riscului afectării independenței profesiei.

 

Ulterior în data de 29 iulie, șeful statului a anunțat că refuză promulgarea modificărilor și a dispus reexaminarea documentului de către viitorul Parlament.  

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo