Azi este ultima zi de agitaţie electorală înainte de alegeri. Ce riscă cei care vor încălca legea

18 octombrie 2024, 10:22

Vineri, 18 octombrie, este ultima zi în care participanţii la scrutinul prezidenţial şi al referendumului din ziua de duminică, 20 octombrie, mai pot face agitaţie electorală. Astfel, conform Codului Electoral, în următoarele două zile agitaţia electorală va fi strict interzisă, ziua de sâmbătă fiind declarată şi "Ziua tăcerii".

Potrivit legii, în data de 19 şi 20 octombrie, nu se mai permite desfășurarea sau reflectarea activităților şi a materialelor cu tentă electorală şi nici apariția candidaților în alegeri la emisiuni televizate sau radiofonice. De asemenea, continuarea agitației electorale de către mass-media, a concurenților electorali sau a cetățenilor constituie o contravenție administrativă şi se sancționează cu amendă de la 750 la 1 500 de lei, aplicată persoanelor fizice, ori cu amendă de la 1 750 la 2 500 lei, aplicată persoanei cu funcție de răspundere sau concurentului electoral.

Precizăm că pentru alegerile prezidenţiale din ziua de dumincă au fost admişi 11 candidaţi. Este vorba despre:

  1. Alexandr Stoianoglo, Partidul Socialiștilor;
  2. Maia Sandu, Partidul Acțiune Solidaritate;
  3. Renato Usatîi, Partidul Nostru;
  4. Vasile Tarlev, Partidul pentru Viitorul Moldovei;
  5. Irina Vlah, candidat independentă;
  6. Ion Chicu, Partidul Consolidării și Dezvoltării Moldovei;
  7. Andrei Năstase, candidat independent;
  8. Octavian Țîcu, Blocul electoral "Împreună";
  9. Victoria Furtună, candidat independentă;
  10. Tudor Ulianovschi, candidat independent;
  11. Natalia Morari, candidat independentă.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo