Bacterie periculoasă depistată în rețeaua de apă a unui spital pentru copii

19 martie 2025, 08:50

În rețeaua de apă de la Spitalul de Pediatrie Ploieşti a fost depistată bacteria Pseudomonas aeruginosa, au arătat rezultatele unei probe prelevate în cadrul monitorizării permanente a sursei de apă. Consumul apei de la robinet a fost interzis, noi probe fiind prelevate din mai multe zone ale unităţii sanitare, transmite Hotnews.ro. 

Managerul spitalului, Anca Miu, a declarat că bacteria a fost depistată la un control periodic, proba fiind luată de la o singură chiuvetă care este scoasă din circuit.

”Am anunţat Direcţia de Sănătate Publică, autorităţile locale şi au fost luate măsurile urgente. Astfel, consumul apei potabile a fost oprit în spital, am interzis spălarea biberoanelor şi a veselei cu apa de la robinet şi am solicitat Apa Nova un rezervor pentru a asigura apa menajeră şi potabilă”, a precizat Anca Miu.

De asemenea, pacienţii, aparţinătorii şi personalul medical primesc apă îmbuteliată. Reprezentanţii DSP au prelevat probe din mai multe puncte ape spitalului, iar reţeaua interioară de apă a spitalului va fi igienizată, a menţionat sursa citată.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo