
Primul ajutor de stat pentru investiții strategice, în valoare de circa 30 milioane lei, va ajunge la firma Imcomvil Grup SRL din Chişinău – importator și distribuitor oficial al produselor alimentare ale grupului internațional Heinz, la Moskovsky Provensali din Rusia, care includ snacksuri, ketchup și maioneză, transmite Mold-street.
”Acordul a fost semnat cu o afacere de familie, care activează în sectorul importului și distribuției de produse alimentare și care, din 2017, produce snack-uri extrudate. Compania va realiza o investiție de 60 de milioane de lei în modernizarea infrastructurii, optimizarea fluxurilor operaționale și instalarea unor echipamente moderne. Această extindere va genera cel puțin 60 de locuri noi de muncă aici, acasă”, anunţă Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED).
Potrivit MDED, statul va susține investiția printr-un pachet de sprijin financiar în valoare de 30 de milioane de lei, ceea ce reprezintă 50% din valoarea totală a proiectului. Din această sumă:
7,5 milioane de lei vor fi oferite sub formă de grant nerambursabil; 22,7 milioane de lei vor fi acordate sub formă de facilități fiscale – scutiri de 50% la impozitul pe venit.
Beneficiarul ajutorului de stat este compania Imcomvil Grup SRL din Chişinău, deţinută de Veaceslav şi Lilia Curchi. Potrivit informaţiilor de pe pagina WEB, compania este un producător și distribuitor de top din Republica Moldova în domeniul FMCG și HoReCa, cu o gamă variată de produse alimentare: de la producători globali precum Heinz, Corny sau SolPro din Rusia (cunoscut mai mult după marca Moscovsky provensal).
Ultima face parte din grupul de companii Rusagro, controlat de oligarhul rus Vadim Moshkovich, aflat sub regimul sancţiunilor internaţionale în contextul războiului Rusiei contra Ucrainei. Oligarhul, supranumit regele maionezei din Rusia, a fost arestat recent în Rusia într-un dosar de escrocherie şi abuz de putere.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ