
Întreprinderea de Stat "Calea Ferată din Moldova" (CFM) a achitat integral obligațiile salariale restante față de circa 1.000 de foști angajați. Potrivit întreprinderii, este vorba despre salariați care au fost concediați la atingerea vârstei de pensionare sau care au demisionat din proprie inițiativă.
"Datorită sprijinului în mărime de 50 milioane lei, alocat de Guvernul Republicii Moldova, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” și-a onorat integral obligațiile acumulate față de circa 1000 salariați", a transmis CFM.
"Optimizarea cheltuielilor, reducerea pierderilor financiare și eficientizarea activității, întreprinderea măsurilor de reorganizare instituțională, a permis înregistrarea unei evoluții pozitive în domeniul financiar. Spre exemplu, dacă în luna ianuarie 2025 pentru suplinirea fondului salarial erau necesare 42.5 milioane lei, pentru luna iunie curent sunt suficiente 29 milioane lei, doar la acest capitol economia constituie 13.5 milioane lei", mai menţionează întreprinderea.
Potrivim CFM, în ultimele două luni (iunie–iulie),angajații au primit trei salarii restante, aferente lunilor noiembrie–decembrie 2024 și ianuarie 2025.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ