
Consilierul municipal al PAS, Ion Melnic, a dat jos teracota de pe un perete la trecerea subterană de pe strada Ciuflea din Chișinău. Astfel Melnic a vrut să demonstreze calitatea proastă a lucrărilor. Alesul local s-a filmat în timp ce distrugea peretele, iar imaginile le-a făcut publice.
”Lucrarea lui Ivan Ceban. Tot peretele ăsta umblă. Ia uitați-vă, asta e renumita subterană”, exclamă Ion Melnic, în timp ce scoate teracota.
Subiectul a fost discutat la ședința serviciilor primăriei. Vadim Hîncu, Pretorul sectorului Centru, a declarat că ”asemenea acțiuni sunt un „circ”, care nu doar întrec limita bunului simț, dar probabil întrec și limitele legii”.
”Asemenea acțiuni trebuie pedepsite de poliție, a menționat pretorul sectorului Centru, Vlad Hîncu, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale”.
Cu o replică a venit și Ion Ceban: „Dați-i un hârleț omului și avem niște cote unde e nevoie de intervenție. Întreaga fracțiune poate veni”.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ