Carusel prăbușit la Ialoveni: Agentul economic susţine că doi adolescenți nu ar fi respectat instrucţiunile de siguranţă

13 august 2025, 12:35

Agentul economic responsabil de caruselul care s-a prăbușit duminică, 10 august, în centrul localității Costești, Ialoveni, rănind șapte copii, susține că incidentul a fost provocat de nerespectarea instrucțiunilor de siguranță. Potrivit reprezentanților companiei, doi adolescenți au schimbat locurile înainte de pornirea instalației, modificând centrul de greutate, ceea ce a provocat răsturnarea caruselului.

Într-un comunicat de presă emis miercuri, 13 august, compania și-a exprimat "regretul profund" față de situația creată și a precizat că acesta este primul incident de acest gen în cei șapte ani de activitate. Reprezentanții subliniază că niciun copil nu a suferit traumatisme grave și că, în prezent, nimeni nu este internat în spital.

Compania a mai menționat că echipamentele au fost verificate periodic și funcționau conform standardelor de siguranță, iar incidentul nu a fost cauzat de o defecțiune tehnică. Totodată, agentul economic afirmă că se află în contact direct cu părinții copiilor implicați și că va lua măsuri suplimentare pentru prevenirea unor situații similare, inclusiv prin intensificarea supravegherii și informarea publicului.

"Siguranța participanților la evenimentele noastre este prioritatea absolută și vom continua să investim în echipamente și proceduri pentru a preveni astfel de incidente în viitor", se arată în comunicatul semnat de administratorul companiei, Ivan Begal.

Precizăm că autoritățile locale au declarat că, imediat după incident, cinci copii au fost transportați la spital pentru investigații, dar toți au fost externați, iar starea lor de sănătate este satisfăcătoare. Inițial, primăria menționase că prăbușirea caruselului s-a produs din cauza supraîncărcării instalației, care a depășit greutatea maxim admisă.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo