O echipă de asistență medicală urgentă a fost agresată în timpul misiunii de serviciu. S-a întâmplat ieri, 8 ianuarie. Potrivit reprezentanților Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, ambulanța a fost solicitată pentru acordarea asistenței medicale unei femei de 35 de ani, pe motivul "traumă la cap".
Echipa SAMU Botanica a intervenit la domiciliu pacientei, unde a fost întâmpinată și condusă în apartament de prietenul femeii. Acesta le-a spus medicilor că femeia, fiind în stare de ebrietate, a căzut și s-a lovit la cap. Pacienta dormea în pat și a fost trezită de prietenul său, care brusc a devenit agresivă.
La tentativa echipei AMU de a o examina, pacienta a lovit cu piciorul asistenta medicală și a împins infirmierul și a sărit la bătaie. Echipa AMU a solicitat ajutorul poliției, care a sosit la fața locului și urmează să stabilească toate circumstanțele incidentului.
"Colaboratorii IMSP CNAMUP condamnă orice act de violență și vin cu un îndemn către cetățeni să fie mai buni și mai receptivi față de cei, care-și supun viețile unui risc enorm și intervin prompt la fiecare urgență medicală! Astfel de comportamente agresive pun în pericol nu doar sănătatea și siguranța echipelor AMU, dar și calitatea serviciilor medicale prespitalicești oferite comunității", au precizat reprezentanții CNAMUP.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ.