Caz tragic la Florești! Un pompier și-a pierdut viața în timpul misiunii

14 august 2024, 20:34

În seara zilei de 14 august 2024, un pompier al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) din cadrul Unității de Salvatori și Pompieri Florești a fost găsit decedat în timpul unei intervenții la un incendiu de vegetație extins, produs în apropierea localității Rădulenii Vechi, raionul Florești, conform unui comunicat al serviciului de presă al IGSU.

Colegii pompierului și-au dat imediat seama că acesta și-a pierdut viața. Potrivit primelor informații, apelul la Serviciul 112 privind incendiul a fost recepționat la ora 16:40. Un echipaj din cadrul Unității de Salvatori și Pompieri Florești a sosit la fața locului pentru a stinge flăcările, însă, din cauza extinderii rapide a incendiului, s-a decis suplimentarea forțelor. O echipă din cadrul Direcției Situații Excepționale Soroca a fost trimisă în sprijin.

La sosirea echipei suplimentare, pompierii au descoperit trupul neînsuflețit al colegului lor în zona afectată de incendiu. Circumstanțele exacte ale tragediei urmează să fie investigate de autoritățile competente, iar cauza decesului va fi stabilită printr-o expertiză medico-legală.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne este alături de familia îndurerată și deplânge pierderea colegului care a pierdut lupta cu flăcările, se arată în comunicat.

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo