
Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat cǎ ofițerii INI în comun cu procurorii investighează un caz de omor, comis în 2018. Rudele victimei abia acum s-au adresat instituțiilor de drept și au comunicat mai multe detalii, urmând reținerea a patru persoane.
Cazul a avut loc acum 7 ani, într-o localitate din raionul Florești.
"Oamenii legii au stabilit preliminar că un bărbat era exploatat prin muncă la o fermă care aparținea edilului, în respectiva funcție și la acea vreme. În una din zile, victima a fost bătută cu cruzime până la survenirea decesului, iar cazul a fost mușamalizat, fiind trucată expertiza medico-legală", informeazǎ IGP, într-un comunicat.
Întrucât pentru acumularea probatoriului și demararea investigațiilor procedura prevede deshumarea victimei, s-a recurs la acest fapt și a fost efectuată o nouă expertiză medico-legală. Rezultatele acesteia au confirmat că decesul a survenit în urma maltratării.
Oamenii legii au reținut patru persoane, printre care primarul localității, medicul legist care a trucat expertiza la acea vreme și încă doi complici.
"La moment sunt efectuate o serie de măsuri de investigație pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului", se precizeazǎ în comunicat.
Amintim că primarul din satul Frumușica, raionul Florești, Victor Boicu, a fost reținut de polițiști pentru un omor comis în 2018, dar care abia acum afost descoperit. Pe lângă ales, polițiștii i-au reținut pe tatăl suspectului, un medic legist și un consătean.
Tatăl primarului și medicul legist l-ar fi ajutat pe Victor Boicu să mușamalizeze cazul prin falsificarea expertizei, iar consăteanul a fost complice la bătaia, care s-a soldat cu decesul unei persoane, transmite Unimedia, care face referire la surse din cadrul Inspectoratului Național de Investigații.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ