Armata iraniană a respins, într-o anchetă preliminară, ipoteza unui act criminal în cazul prăbuşirii elicopterului în care şi-au pierdut viaţa preşedintele Ebrahim Raisi, ministrul de externe şi alte şase persoane, a anunţat vineri presa de stat, potrivit AFP. Statul Major al forţelor armate iraniene spune că elicopterul a respectat planul de zbor şi nu au fost găsite urme gloanţe în aparat, scrie HotNews.ro.
Raisi, șeful diplomației iraniene, Hossein Amirabdollahian, şi alte şase persoane au murit duminică după ce elicopterul lor s-a prăbuşit în nord-vestul ţării, într-o zonă muntoasă şi împădurită şi în condiţii meteorologice dificile.
Ebrahim Raisi a fost înmormântat joi în oraşul sfânt musulman şiit Mashhad.
„Nu a fost observat niciun impact de glonţ sau altceva similar pe epava elicopterului”, a precizat un raport preliminar al Statului Major al forţelor armate, publicat de agenţia oficială de presă IRNA, conform News.ro.
„Elicopterul a luat foc după ce a lovit o zonă înaltă”, notează raportul, adăugând că „nimic suspect nu a fost depistat în timpul comunicaţiilor dintre turnul de control şi echipaj”.
Raportul precizează că elicopterul urma „o rută planificată în prealabil” şi a respectat „planul de zbor planificat” înainte de accident.
Potrivit aceleiași anchete preliminare, epava elicopterului a fost găsită luni dimineaţa devreme de drone, dar terenul dificil din zonă, „ceaţa şi temperaturile scăzute” au îngreunat activitatea echipelor de căutare şi salvare.
Conducerea armatei iraniene subliniază însă că este nevoie de „mai mult timp” pentru a investiga cauzele accidentului.
Experţii spun că Iranul are performanţe slabe în materie de siguranţă aeriană, cu accidente repetate, multe dintre ele implicând aeronave construite în SUA şi cumpărate înainte de revoluţia islamică din 1979, notează Reuters
Teheranul susține că sancţiunile americane îl împiedică de mult timp să cumpere noi aeronave sau piese de schimb din Occident pentru a-şi actualiza flotele învechite.
Iranul a proclamat cinci zile de doliu pentru Raisi, care a pus în aplicare politicile ayatollahului Ali Khamenei, a reprimat disidenţa publică şi a adoptat o linie dură în probleme de politică externă, inclusiv în discuţiile cu Washingtonul pentru a relansa pactul nuclear iranian din 2015.
În urma morții lui Raisi, alegerile prezidențiale au fost programate pe data de 28 iunie.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ