Ce se întâmplǎ cu plățile făcute de moldoveni în avans pentru gaz, dupǎ ce nu au mai apărut în noile facturi

12 octombrie 2025, 15:25

Compania Energocom a venit, duminicǎ, 12 octombrie, cu precizǎri dupǎ ce mai multe persoane din Republica Moldova au observat că plățile făcute în avans pentru gazele naturale nu apar în noile facturi.

Într-o postare pe Facebook publicatǎ duminicǎ, compania explicǎ cǎ acest lucru este din cauza trecerii de la Moldovagaz, precizând că toate sumele plătite anterior vor fi reflectate în factura pentru luna octombrie.

„În ultimele zile, mai mulți clienți ne-au semnalat că plățile efectuate anterior în avans pentru consumul de gaze naturale nu apar în noile facturi emise de SA Energocom. Nu vă faceți griji. Vă confirmăm că toate sumele achitate anterior vor fi reflectate în factura pentru luna octombrie. Situația este legată de procesul de tranziție a serviciilor de furnizare de la Moldovagaz către SA Energocom, iar integrarea completă a datelor de plată este în curs. Echipele SA Energocom și SA „Moldovagaz” lucrează în coordonare pentru ca până la sfârșitul lunii să fie asigurată corectitudinea tuturor facturilor”, se aratǎ în postare,

Începând cu luna octombrie, locuitorii Republicii Moldova primesc facturile la gaz de la Energocom, și nu de la Moldovagaz, cum era până acum. Compania de stat Energocom a înlocuit Moldovagaz, începând cu 1 septembrie 2025, ca furnizor de gaze.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo