Nu vrem politică pe seama cetățenilor și a proiectelor pentru Chișinău. Declarația a fost făcută de primarul Ion Ceban, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Municipal Chișinău, la care astăzi ar urma să fie aprobat în prima lectură bugetul municipal pentru 2025 și taxele locale.
"Executivul Primăriei propune spre aprobare bugetul municipal și taxele locale. Nu vrem politică pe seama cetățenilor și a proiectelor pentru Chișinău, așa cum s-a întâmplat anul trecut timp de 8 luni. Executivul este pregătit, la fel ca și anul trecut, încă din luna decembrie. Vreau ca consilierii să muncească în folosul cetățenilor", a declarat Ion Ceban.
Ion Ceban a menționat că, anul 2024 a fost unul în care consilierii au refuzat să voteze bugetul 8 luni de zile.
"Vreau doar să amintesc că astăzi municipiul Chișinău are practic dublat bugetul, față de anii precedenți. Poate surprinde pe cineva, dar capitala are, an de an, lucruri mai bune. Astăzi, în prima lectură este propus spre aprobare bugetul municipal pentru 2025. Vreau să fie foarte clar, pentru stenogramă, PSRM nu a venit cu nicio propunere în cele 22 de zile avute la dispoziție, iar PAS a prezentat propunerile cu două ore mai târziu", a punctat Ceban.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ.