Ceban: "Solicităm Guvernului să prezinte public suma încasărilor la buget pe seama majorării prețurilor la motorină și benzină"

30 martie 2026, 17:25
Embed:

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a solicitat Guvernului să facă publice datele privind încasările la bugetul de stat obținute în urma majorării prețurilor la benzină și motorină. Edilul susține că, potrivit estimărilor pe care le deține, doar în luna martie statul ar fi încasat suplimentar aproximativ 50 de milioane de lei din scumpirea carburanților, afirmând că aceste venituri sunt generate "pe seama oamenilor și a administrațiilor locale".

"Insistăm asupra măsurilor stringente care trebuie să fie luate cu privire la majorarea tarifelor la carburanți. Chișinăul are deja cheltuieli suplimentare de câteva zeci de milioane de lei", a declarat Ceban în cadrul ședinței Primăriei de luni, 29 martie.

Acesta a mai avertizat că scumpirile ar putea genera un efect în lanț asupra economiei, inclusiv asupra materialelor de construcție, unele dintre acestea urmând să se scumpească semnificativ.

 

Totodată, primarul a menționat că bugetul municipal este afectat de creșterea costurilor pentru subvenționarea transportului public, susținând că presiunea financiară asupra orașului este în creștere:

"Din nou crește povara asupra bugetului municipal în ceea ce privește subvenționarea transportului public, la această etapă, aceasta este de 1 milion de lei. Așa cum au scumpit ei călătoria pentru transportul public, așa ne împing și pe noi să facem", a conchis primarul.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo