CEC dezminte un nou fals privind buletinele de vot prin corespondență

23 septembrie 2025, 19:11
552317997_1208822164603144_406647790370073906_n

Comisia Electorală Centrală (CEC) a transmis un comunicat prin care denunță răspândirea unui fals în mediul online, conform căruia alegătorii care au optat pentru votul prin corespondență ar fi recepționat buletine de vot din care ar lipsi unii concurenți electorali.

CEC subliniază că informația este complet falsă și reprezintă o tentativă de a submina încrederea cetățenilor în procesul electoral.

Potrivit Comisiei, modelul și textul buletinului de vot pentru exercitarea dreptului de vot prin corespondență la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025 au fost aprobate prin Hotărârea CEC nr. 3940 din 7 septembrie 2025. Buletinul de vot conține numele tuturor celor 23 de concurenți electorali înregistrați oficial de către CEC.

Toate cele 2.472 de buletine de vot destinate votului prin corespondență au fost tipărite în condiții de transparență deplină, cu respectarea strictă a prevederilor legale și a caracteristicilor stabilite prin hotărârea Comisiei. Orice informație contrară este menită să inducă în eroare alegătorii și să afecteze buna desfășurare a scrutinului.

 

CEC face apel către cetățeni să se informeze doar din surse oficiale și credibile, iar către instituțiile mass-media să evite diseminarea unor informații false care ar putea afecta încrederea publicului și integritatea procesului electoral.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo