Cel mai mare producător și principalul furnizor de gaze naturale din România a deschis o sucursală în Republica Moldova

17 mai 2024, 14:14
romgaz

Cel mai mare producător și principalul furnizor de gaze naturale din România, ROMGAZ, a deschis o sucursală în Republica Moldova. Sucursala din Chișinău a fost înregistrată pe 16 mai la Agenția Servicii Publice a Republicii Moldova, în Registrul de Stat al persoanelor juridice, transmite IPN.

"Demersul înregistrării Sucursalei ROMGAZ la Chișinău se înscrie în sfera acțiunilor pe care compania le derulează în scopul extinderii activității de furnizare gaze la nivel regional, obiectiv prevăzut în strategia companiei pentru perioada 2021 – 2030. ROMGAZ dorește să contribuie la asigurarea securității în aprovizionare cu gaze naturale în Republica Moldova, iar pasul făcut azi asigură premisele atingerii acestui deziderat", a declarat directorul general ROMGAZ, Răzvan Popescu.

Directorul general adjunct ROMGAZ, Aristotel Jude, a menționat că în perioada imediat următoare compania va realiza demersurile necesare obținerii licenței de furnizare gaze naturale pe teritoriul Republicii Moldova.

"Suntem convinși că prezența ROMGAZ în Republica Moldova și tranzacționarea gazelor naturale pe piața centralizată din Republica Moldova va contribui eficient la liberalizarea pieței gazelor naturale din această țară și la crearea premiselor necesare stabilirii unui preț real în beneficiul consumatorilor", a notat Aristotel Jude.

ROMGAZ a este admisă la tranzacționare pe piața Bursei de Valori din București și a Bursei din Londra. Acționar principal este statul român, cu o participație de 70%. Compania are o experiență vastă în domeniul explorării și producerii de gaze naturale, istoria sa începând acum mai bine de 100 de ani, în anul 1909.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo